Dascălii au început protestele și cu ocazia asta s-au reactivat deștepții care știu ei cum e mai bine cu educația, deși nu au intrat niciodată într-o clasă cu catalogul sub braț. De fapt, la câtă inteligență asimptomatică livrează unii dintre ei, e de presupus că nici ca elevi nu prea au pășit prin școală.
Citez dintr-un tolomac cu pretenții de filozof pe acea rețea socială unde tot analfabetul se crede doctor în orice „O doamnă profesoară, participantă la protestul de azi din fața Guvernului, își exprimă revolta că nu mai primește sporul de solicitare neuro-psihică. Reportera ProTV o întreabă ce materie predă, la care replica vine după o ușoară ezitare: educație fizică!” Și tolomacul ține să precizeze că nu e banc. Da, și de aici hăhăială generală, că ce trebuie unui profesor sporuri? Ce nevoie de spor de suprasolicitare nervoasă îi trebuie unui profesor de sport, că doar nu e mare chestie să fii profesor de sport, nu?
Așa cum am mai amintit și cu alte ocazii, nu e greu să fii prost, ba chiar ai dreptul să fii prost. Problema apare atunci când nu doar că ești mai prost decât prevede legea, ci mai ai pretenția ca prostia să-ți fie asimilată de alții și dată mai departe, ca un zăcământ de înțelepciune de mare preț. Asta e marea problemă cu prostul, că nu acceptă că e prost și trebuie să-și vadă de treaba lui, care o mai fi și aia. Iar individul care ne avertizează că nu e banc treaba cu profesoara de Educație fizică ce pretinde spor de solicitare neuro-psihică e un monument de inteligență asimptomatică. Are pretenția de om școlit, doar că nu prea se vede.
Evident, nu e atât de școlit încât să își poată permite să lucreze în învățământ; spre deosebire de mulți dascăli a știut să se oprească la timp. Sunt sigur că, dacă ar fi predat măcar o lună, ar fi avut altă părere. Cu ceva ani în urmă un individ ne tot boscorodea pe cei de la școală că primim salarii mari și nu muncim decât patru ore pe zi. Soarta a făcut ca odrasla din dotare să ajungă la catedră. N-a rezistat decât un an și individul se plângea ce mult muncește fătuca lui. Vai, ce mai trudește… Dintr-o dată ciocoflenderul s-a liniștit. Și-a revenit după ce odrasla a părăsit sistemul, cu alte cuvinte nu a învățat prea mult. Și nu a fost singurul.
- De la Băsescu la Bolojan, Educația în Austeritate Eternă
- Sindicatele din învățământ – tratamentul care a otrăvit sistemul
- Nu ai mâncat pâine de profesor? Atunci nu-ți da cu părerea despre stresul nostru!
- După ce ne-a furat tratamentul, Daniel David ne spune că suntem bolnavi
- Demonizarea dascălilor și hăhăiala proștilor
Dacă tolomacul cu pretenții de docent ar fi predat măcar o oră de Educație fizică ar fi tăcut la naiba. Spre deosebire de individ, subsemnatul a predat Educație fizică vreo doi ani. Nu toată catedra, doar câteva ore, dar a fost mai mult decât suficient să-mi scoată din cap ideea de a deveni profesor de sport. Orele de Educație fizică și sport au fost, de departe, cele mai solicitante din punct de vedere psihic. Am tremurat de fiecare dată când un amețit se împiedica la alergare ușoară, când cădea pe teren împiedicându-se în propriile picioare. A tresărit inima în mine când elevii se ciocneau accidental la fotbal, când călcau greșit sau când recepționau o minge în cap. N-am avut parte de incidente care să necesite intervenția ambulanței, dar unii dintre colegii mei au avut parte și de astfel de incidente.
După părerea bombălăului nu e mare chestie ca un copil să-și luxeze vreo articulație în timp ce face un exercițiu banal sau își rupe ceva oase. Nu te afectează la psihic, că doar vii cu replica „așa a fost să fie, s-a întâmplat, nu e mare chestie” și toată lumea te înțelege. Se mai întâmplă, sunt copii. A alergat, a dat cu dreptul în stângul și și-a rupt piciorul, tu, ca profesor, nu ești vinovat cu nimic, nu te stresează nimic.
Doar un profesor de sport poate spune cum stă treaba cu stresul la oră. Un profesor a ajuns în pragul depresiei după ce a fost hărțuit de părinții unui copil care a suferit o comoție după ce a încasat o minge în cap. Culmea, minge lansată de pe un teren din apropiere, unde era altă clasă. După orice incident la ora de sport – și nu numai, dar să ne concentrăm pe sporul „nemeritat” de profesorii de Educație fizică și sport – urmează anchete, iar în urma acestora profesorul e scos tot timpul vinovat deoarece mereu se găsește o procedură care a fost ignorată, mereu e o măsură care trebuia luată, dar nu s-a luat. Nu contează că nu sunt bani, nu sunt resursele necesare pentru ca ora de educație fizică să se desfășoare în condiții optime. Profesorul e vinovat.
Și să nu ignorăm elevii din ziua de azi. Cei mai mulți nu prea dispun de abilități fizice. Se împiedică mergând pe drum, nu sunt în stare nici de alergare ușoară și nici să se ferească din calea unei mingi. Sunt expuși la accidente, iar reflexele sunt ca și inexistente în multe cazuri. Prin urmare de ce să fii stresat? Nu are rost să te stresezi că-l pui de cutărică să facă două flotări și respectivul face ce face și-și dislocă umărul – caz concret, nu inventat. Sau că o fată e aproape desfigurată de mingea lansată de un coleg tocmai din celălalt capăt al terenului ori că un amețit e atât de captivat de mingea de fotbal încât dă cu capul în bara porții „din alergare” și ancheta te scoate tot pe tine vinovat, că nu ai luat toate măsurile pentru prevenirea accidentului. Nu interesează că ai luat măsuri, dar nu ești Nostradamus să prevezi că cineva poate intra din alergare cu mutra în bara porții de fotbal, așa că nu te-ai așteptat la un asemenea incident. Da, e puțin probabil să se întâmple, dar dacă se întâmplă și tu nu ai luat măsurile necesare, gen poartă virtuală, ești vinovat și tras la răspundere. Și să știți ceva: când un profesor greșește, e tras la răspundere în adevăratul sens al cuvântului. Nu vine Bolo să spună că nu e momentul să vânăm vrăjitoare, profesorul e sancționat înainte să fie anchetat în adevăratul sens al cuvântului pentru că – nu-i așa? – fiind profesor e vinovat din start.
Așa că, pe viitor, mai ușor cu părerea despre sporul de stres din educație. Nu ai mâncat pâine de profesor, vorbește despre altceva.