După 1990, sindicatele din învățământ au reușit să demonstreze într-un timp scurt că sunt chiar mai rele decât răul împotriva căruia pretind că luptă. Într-un timp extrem de scurt au reușit o alchimie a ticăloșiei, transformând lupta pentru drepturi într-o feudă a liderilor de sindicat, „nemuritorii” aleși pe vecie în funcții pe care nu le merită. Nu e nicio exagerare, acești așa-ziși „apărători ai dascălilor” au făcut mai mult rău decât toate guvernele post-decembriste la un loc.
Au promis marea cu sarea, au încasat cotizații grase de la profesori sărăciți, au organizat grevulițe anemice și au cedat sistematic în momente cheie, lăsând școala să se scufunde în haos, subfinanțare și dezinteres. Rezultatul? Generații de elevi prost educați, dascăli umiliți și un sistem care miroase a eșec cronic. Și culmea ironiei: cu cât mai mare răul făcut, cu atât e mai grasă leafa liderilor și mai lungi mandatele lor. De fapt mandate „pe viață”. După faptă și răsplată, cum s-ar spune, doar că în cazul liderilor de sindicat mai întâi a fost răsplata și nici vorbă de faptă.
Să facem un mic inventar al dezastrelor comise de sindicatele din Educație; chiar avem nevoie de așa ceva.
În anii ’90, când învățământul mima ieșirea din comunism, sindicatele au apărut ca niște eroi auto-proclamați. Cereau lucruri normale, nu se aberau. Salarii decente, condiții de muncă și reforme, adică exact ceea ce trebuiau să ceară. Ce-au obținut? Nimic palpabil pentru sindicaliști, privilegii fără număr pentru lideri. Sindicatele – și nu guvernul – au lăsat școlile să se degradeze fizic – clădiri în paragină, fără materiale didactice – în timp ce liderii își construiau rețele de putere. Nu doar că au permis guvernelor să taie bugete, să înghețe grila și să arunce vina pe „lipsa fondurilor”, dar au contribuit din plin la acestea. În multe cazuri măsurile nepopulare au fost propuse de sindicaliști. Vreți o mostră de nemernicie sindicală? Servim cu plăcere.
Pe vremea când încă eram student, se tot vorbea de 4% din PIB pentru Educație. Până atunci se aloca și nu prea, dar oricum mult sub 4%. Reacție de lider sindical? Domnule, hai să nu forțăm treaba asta cu 4%, că nu e bine. Că dacă 4% din PIB înseamnă mai puțin decât oferă acum Guvernul? Logică de fier, nu? Genul de gândire cu care poți sfredeli muntele doar gâdilind la bază neuronii. Guvernanții nu au alocat mai mult de 4% din PIB pentru Educație decât în 2008. În rest abia s-a sărit de 3% în condițiile în care legea prevede acum 6% din PIB pentru nevoile Educației.
- De la Băsescu la Bolojan, Educația în Austeritate Eternă
- Sindicatele din învățământ – tratamentul care a otrăvit sistemul
- Nu ai mâncat pâine de profesor? Atunci nu-ți da cu părerea despre stresul nostru!
- După ce ne-a furat tratamentul, Daniel David ne spune că suntem bolnavi
- Demonizarea dascălilor și hăhăiala proștilor
Răul suprem comis de sindicate? Au creat iluzia că luptă, dar au negociat pe sub masă, cedând la orice presiune. Profesori rămași fără sporuri, norme umflate, dar liderii? Tot acolo, perpetuându-se ca niște paraziți pe corpul sistemului.
Începutul mileniului a oferit o șansă educației, dar sindicatele au risipit-o. Cu România în UE, sindicatele ar fi putut presa pentru standarde europene – salarii aliniate cu Vestul, nu doar rezultate ca-n Vest cu salarii ca-n Est, investiții în infrastructură, programe de formare. Știm deja că nu au cerut nimic din toate astea, în schimb, au organizat proteste de fațadă – marșuri cu pancarte, greve de o zi – care s-au terminat cu cedări umilitoare pentru dascăli, nu și pentru lideri. Liderii nu și-au turnat niciodată cenușă în cap și nici nu au demisionat. Liderii și-au urmărit interesul…
Sindicatele au devenit complici la subfinanțarea cronică – sub 4% din PIB pentru educație ani la rând – în timp ce liderii își luau degrevări totale și salarii babane din cotizații, iar fraierii erau chemați să picheteze sediul Ministerului Educației și prefecturile din teritoriu. Iar când „protestele” nu și-au atins scopul, ghici cine au fost scoși de vină? Dascălii, că nu s-au mobilizat mai bine. Liderii trebuiau să declanșeze greva în timpul examenelor naționale, atunci să vezi presiune, dar nu au făcut-o niciodată. Și nici nu o să o facă.
Răul făcut de-a lungul timpului de lideri e structural – sindicatele au normalizat cedarea, au perpetuat ineficiența și au blocat orice reformă adevărată – Sindicatele, nu Guvernul. Au transformat profesorii în ostatici ai propriilor lor organizații de sindicat – plătesc cotizații pentru a fi trădați ciclic. Ce vreți mai josnic de atât?. Au permis statului să ignore educația, să taie bugete și să ignore hotărâri judecătorești câștigate de dascăli. Au creat un vid de autoritate, unde miniștri habarniști fac ce vor, știind că sindicatele latră, dar nu mușcă. „Fă-te că lucrezi, Mircea” – la asta se rezumă întreaga activitate sindicală.
Dragi colegi, sindicatele v-au făcut destul rău, v-au sărăcit, umilit și blocat în mediocritate. Nu mai fiți complici, cel puțin nu pe banii voștri. Oferiți-le liderilor doar două alternative: ori vă reprezintă, ori să revină la catedră. Nu există cale de mijloc!