În articolul precedent am vorbit despre paradoxul și nesimțirea care guvernează obscura lume a sindicatelor din învățământ. Rezultatele luptei sindicale sunt mai jenant decât nule, adesea sindicaliștii împiedică aplicarea unor măsuri favorabile pentru dascăli, dar liderii de sindicat s-au îmbolnăvit de sindromul nemuririi. Pur și simplu nu-i mai poți clinti de pe fotoliile de lider decât dacă îi trimiți la minister. Iar nemurirea asta a liderilor de la centru s-a transmis și către trepădușii din teritoriu. Odată ce un individ ajunge lider de sindicat la nivel de județ, nu mai pleacă decât dacă dorește el asta, ori, s-avem iertare, știți vreun lider care a plecat pentru că nu l-au mai dorit oamenii? Eu nu cunosc niciun exemplar din categoria asta.
Paradox total, nu alta. Liderii nu sunt în stare să obțină rezultate pentru oamenii pe care pretind că-i reprezintă, dar rămân pe funcție. Nu ar fi normal ca după un eșec răsunător cei care au contribuit decisiv la obținerea acestuia să-și prezinte demisia de onoare? Ați auzit de așa ceva la ciocoii din fruntea sindicatelor din învățământ?
Doar niște vampiri care nu se mai satură. Sug cotizațiile, negociază, dar nu pentru dascăli, ci pentru beneficii personale, preț al trădării și mai au tupeul să rămână pe funcție. De fapt, asta nu ar trebui să ne mire. Nu pentru asta s-au zbătut? Pentru funcție și privilegii, nu pentru colegi.
Și, în condițiile astea, nu credeți că e cazul să ne întrebăm: Cum scăpăm de ăștia, frate? Pentru că trebuie să scăpăm și, mai ales, putem să scăpăm. Există metode de scăpat de nemuritori, metode testate pe alte meridiane. De ce să nu luăm și noi exemplu?
- 31 ianuarie și zero răspunsuri
- Educația are nevoie de un ministru, nu de un slugoi
- Cum scăpăm de nemuritorii din fruntea sindicatelor?
- Paradoxul suprem al sindicalismului românesc – eșecuri totale, mandate pe viață
- De ce dascălii plătesc cotizații unor trădători „aleși” pe viață?
Boicot masiv al cotizațiilor – Aici îi doare cel mai tare. Opriți plata lunară, oameni buni, nu le mai alimentați nesimțirea. Fără bani, sindicatul se cam usucă. Liderii vor avea de ales. Fie își fac treaba, fie renunță la salariile alea babane, de lider, și suplinesc cu activitate la catedră. Legea permite ieșirea din sindicat cu notificare simplă – faceți-o în masă, prin petiții colective la nivel de școală. Demisionați singuri dacă nu se poate, apoi convingeți-i și pe alții de beneficiile ieșirii dintr-un sindicat care nu reprezintă decât interesele liderilor.
Formarea de sindicate noi, democratice. Adunați-vă în grupuri independente, cu statute care limitează mandatele la 4-8 ani maxim. Exemple există, dar prin altă parte, sindicate mici, locale, care au obținut victorii punctuale prin presiune țintită. Cred că e cazul să preluăm și noi acest model de lucru și trimitem la naiba sindicatele mamut care nu reprezintă decât interesul liderilor.
Presiuni interne pentru alegeri reale. Cereți referendumuri obligatorii pentru orice decizie majoră (cum ar fi suspendarea grevei, nu doar declanșarea ei). Folosiți rețele sociale și petiții online pentru a expune eșecurile – numiți-i public „trădători pe viață” și cereți demisii. Asta face subsemnatul în momentul de față, ce ne împiedică să fim mai mulți care cer demisia liderilor județeni și naționali. Și, că tot am pomenit de alegeri, de ce liderul de sindicat la nivel județean e ales de liderii din școli? De ce nu e ales de toți membrii de sindicat? Până la urmă pentru asta plătim cotizații. Și pentru asta, nu doar pentru a permite traiul pe vătrai pentru câte un nemuritor nesimțit.
Litigii colective. Atacați în instanță statutele sindicatelor care permit mandate nelimitate, invocând principii democratice din Constituție. Avocați voluntari sau crowdfunding pot ajuta. Da, știu, e mai greu. E și aiurea. Intri în sindicat pentru ca sindicatul să-ți apere drepturile, nu să te iei la trântă cu liderii de sindicat. Dușmanul e mult mai aproape decât crezi.
Alianțe cu părinți și societate civilă. S-a întâmplat prin alte părți, mai greu pe la noi. Dar totul are un început. Implicați părinții în proteste – ei suferă de pe urma școlilor proaste și ar trebui să-i sprijine pe dascăli dacă vor rezultate pentru copii.
Amintiți-le cine le plătesc salariile babane. Da, trebuie să le spuneți de la obraz că voi, ca membri de sindicat, le plătiți huzureala prin cotizațiile ce vă sunt reținute lună de lună. De ce să vă fie rușine să le spuneți de la obraz ce simțiți? Ei au rușine când vă spoliază, când își fac salarii nesimțite și nu fac nimic să le merite?
Rețineți! Liderii de sindicat nu pleacă de bună voie din funcții, trebuiesc împinși. Mai rău e că nu-și fac treaba decât dacă tot sunt împinși. Dați-le impulsul de care au nevoie. Ori vă faceți treaba, ori plecați. Hai, că nu sunt foarte multe opțiuni.