Din când în când se mai găsește câte cineva care să-mi ceară părerea despre ce se întâmplă în minunatul dezastru numit sistem de învățământ național. E de plâns, pentru că nu prea e nimic de râs, așa că adesea am impresia că a face haz de necaz e total deplasat. Uneori… Și nicio grijă, că-mi trece.
Ultima întrebare a fost ceva din categoria dușului rece. Nu aveam neapărată nevoie de așa ceva, dar l-am cam recepționat din plin și pot spune că a durut, cumva. Sunt genul de om care luptă, așa cum poate, împotriva nedreptăților la care sunt supuși profesorii, însă am pretenția că fac asta în mod conștient și nepărtinitor, prin urmare accept că sunt și probleme în sistem, nu doar nedreptăți din afară. Dar să revin la întrebarea de care am pomenit și care a sunat cam în felul următor – citez din memorie.
-Care credeți că este principala explicație pentru faptul că profesorii au avut cel mai mult de suferit de pe urma „reformei” lui Bolojan?
Răspunsul îl aveam pregătit dinainte. Nu pentru că m-am pregătit în eventualitatea că cineva s-ar putea să mă întrebe asta, ci pentru că… Pentru că știam despre ce e vorba, na!
Prostia mână în mână cu răutatea, asta e explicația pentru situația în care au ajuns dascălii. Și e vorba de prostia și răutatea celor din sistem, nu a celor care au profitat de aceste „calități” sublime. Dacă aveți răbdare, o să mă explic.
Atunci când Ilie Bolojan, susținut cu toată energia de către Daniel David, a crescut din pix norma de predare a dascălilor și a făcut asta încălcând legea și în dispreț total față de truditorii de la catedră, profesorii nu au ieșit în stradă și nici nu și-au luat la întrebare liderii de sindicat, plătiți cu salarii babane, comparabile cu ale magistraților. Nu, de unde atâta bucurie? Asta era reacția normală, reacția care ar fi dus la anularea abuzului reformatorilor Bolojan și David. Ieșit în stradă și activat liderii de sindicat. În loc de asta, profesorii au sărit în sus și au arătat spre învățători:
-La învățători de ce nu le-a crescut norma de predare? De ce numai la profesori a crescut norma de predare?
Întrebare de bun simț? Nu, nici pe departe. Genul de întrebare care nu trebuia rostită, dar uite că s-a întâmplat și explicația ține de mentalitatea aia cu capra vecinului. Dacă ție ți s-a îmbolnăvit capra de deces e rău, dar te simți mai bine – minunat chiar – atunci când afli că și vecinul a rămas fără micuța rumegătoare. Asta te mulțumește pe tine, ca român, chiar dacă te bați cu cărămida în piept că ai studii superioare, asta te caracterizează. A murit capra vecinului? Viața e mai frumoasă, reforma e mai ușor de suportat când știi că și altul are același neajuns ca și tine. Dacă nenorocirea e mai mare, deja e sublim.
- Prostie și răutate – cum s-a ruinat solidaritatea profesorilor
- 24 de minute de dispreț pe zi
- Șocâte, ministrul care a tăcut când trebuia să protesteze
- Practica pedagogică, îngropată de Șocâte și contabilitatea universitară
- Reforma cu două masterate și zero eficiență
Asta a fost reacția profesorilor când au auzit că norma le-a crescut peste noapte. Dar la învățători de ce nu a crescut norma de predare? Că și învățătorii sunt cadre didactice.
O întrebare cretină. Complet cretină dacă ținem cont de cine anume a formulat-o. Dacă era clocită în capul unui stâlp de crâșmă, mai înțelegeam, că românul se pricepe să-și dea cu părerea mai ales despre ceea ce nu-l privește. Dar să fii profesor și să întrebi de ce nu crește norma de predare și la învățători dacă tot a crescut la profesori, ei bine, asta înseamnă să fii și rău, și prost. Pentru că un profesor care știe pe ce lume trăiește mai știe că norma unui învățător nu e formată propriu-zis din ore, ci din catedra de învățător. Norma de predare = catedra, iar creșterea normei de predare nu se poate face din pix, ca la profesori. E nevoie fie de introducerea unor noi discipline de studiu – două a câte o oră pe săptămână sau una cu două ore de predare, fie de creșterea numărului la disciplinele deja existente în orar, ceea ce nu e chiar în regulă. Nu e în regulă să se întâmple peste noapte, mai exact, dar profesorului român nu-i pasă. El a vrut să știe de ce n-au primit și învățătorii supliment de activitate. A primit el, de ce să nu primească și alții? I-a murit capra, să moară și capra vecinului de cancelarie. Grețos e faptul că acest demers a fost susținut tacit de către liderii de sindicat. Hai, domn ministru, dă cu toporul și în capra învățătorilor.
Iar ministrul Educației, priceput la psihologie, a știut pe ce buton să apese pentru a liniști apele. A mai căsăpit o capră pentru liniștea sistemului. Fără studii de impact, fără analize de necesitate, doar un pix de calitate. Gata, s-au terminat problemele din învățământ. S-au burzuluit învățătorii, dar s-au liniștit profesorii. Pentru învățători e mai greu, că amărâta aia de capră a profesorilor era deja răposată, dar se consolează cu faptul că nu mai trebuie să protesteze.
Prostie și răutate, din cauza asta am ajuns aici. Pentru că ne-am lăsat manipulați, pentru că am acceptat să ne învrăjbească unii împotriva altora. Băi, deștepții pământului, dușmanul nu e colegul tău de cancelarie, e ministrul obedient, e premierul abuziv. Dușmanul e mai ales liderul de sindicat care se îmbuibă cu cotizațiile voastre și nu livrează în schimb nici măcar promisiuni, dar voi nu vă luptați cu așa ceva. Voi loviți acolo unde e mai comod și anume în capra colegului, vă mulțumește doar să știți că și altul e în aceeași găleată cu rahat ca și voi. Ați lovit exact acolo unde știați că o să primiți răspunsul capabil să vă mulțumească. Trist, domnilor profesori, foarte trist…