Atunci când a început „reforma învățământului” pe criterii de cruntă austeritate, Daniel David a susținut cu fățărnicia care îl caracterizează că nu e mare lucru faptul că norma didactică a dascălilor a crescut cu „cel mult două ore pe săptămână”. 24 de minute pe zi, mai exact. Adică nici măcar jumătate de oră, două pauze și ceva în plus pe zi. Sau ceva mai mult decât pauza mare, că există și așa ceva
24 de minute pe zi, bre, hai că nu e chiar așa de mult. Nu vedeți că țara e în găleată? Cineva trebuie să o scoată și cine e mai potrivit pentru treaba asta decât omul de la catedră? Se știe că unui dascăl nu-i sunt necesare cine știe ce resurse pentru a supraviețui; vocația îi este mai mult decât suficientă. Ai vocație? Bagă mare, că ai cu ce.
Șocâte a ignorat cu bună știință partea nevăzută a activității cadrului didactic. Icebergul educației, cum s-ar spune, deoarece partea invizibilă a activității dascălilor e mai consistentă decât cea de care face caz toată lumea, respectiv „profesorii nu mai pot de bine, au patru ore pe zi și se plâng că muncesc prea mult”. Pentru că o oră în plus de predare nu înseamnă doar o oră de activitate, pur și simplu. O oră de predare vine la pachet cu ceva pregătire pentru respectiva oră, cu teste de corectat și chiar cu stres în plus, dacă e vorba de genul de clasă populată cu specimene din categoria celui care a devenit viral zilele acestea pentru că și-a luat profesorul de gât pentru că i-a confiscat telefonul. Nu știu ce s-a întâmplat cu respectivul elev, ce sancțiuni s-au dispus împotriva lui. Normal ar fi ca ipochimenul să fie trimis în judecată pentru ultraj și condamnat penal. Până la urmă are peste 14 ani, deci poate răspunde în fața legii.
Dar să revin la programul de lucru al cadrului didactic, program ce a crescut, în medie, cu „doar” două ore pe săptămână. Nu știu cu cine a făcut Șocâte matematica, dar se pare că a fost promovat pentru că așa era moda și promova toată lumea. Cine a făcut școală în comunism și dispune de un dram de luciditate știe cât de serioasă era „școlarizarea”. Partidul avea grijă să promoveze toate loazele deoarece în cea mai frumoasă, cea mai bogată țară din lume învățământul era suspect de performant.
Pentru Șocâte, creșterea normei didactice de predare înseamnă doar 24 de minute pe zi. 48 de minute în cazul cadrelor didactice cu Gradul Didactic I și peste douăzeci și cinci de ani vechime la catedră, dar Șocâte nici măcar nu a adus vorba despre așa ceva. El s-a concentrat pe „cel mult două ore pe săptămână” și „24 de minute pe zi”. 48 de minute pe zi și patru ore pe zi nu-l interesează, e din alt film. Un film cu buget scăzut și regizat de acest Tarantino al învățământului românesc.
Munca patriotică s-a întors la catedră. Despre asta e vorba. Muncă patriotică, nu voluntară. Nimeni nu i-a întrebat pe profesori dacă vor sau nu să presteze muncă neplătită, s-a decis pur și simplu, iar Șocâte a reușit să ridice societatea împotriva oamenilor de la catedră. Nu se poate spune că a fost vorba de un accident, a fost ceva cât se poate de intenționat, premeditat poate.
- Prostie și răutate – cum s-a ruinat solidaritatea profesorilor
- 24 de minute de dispreț pe zi
- Șocâte, ministrul care a tăcut când trebuia să protesteze
- Practica pedagogică, îngropată de Șocâte și contabilitatea universitară
- Reforma cu două masterate și zero eficiență
Câte ore de muncă patriotică am de prestat? Un calcul simplu, doar pentru partea vizibilă a icebergului. Bine, o să arunc o privire și sub apă, dar nu foarte adânc.
Cu ceva ani în urmă s-a dat o lege prin care profesorii cu Gradul Didactic I și cincisprezece ani de vechime la catedră puteau beneficia de o reducere a normei de predare cu două ore. Nu s-a aplicat niciodată, s-a tot dat cu prorogare și anul acesta a și fost abrogată. Interesantă legislație, nu? Se dă o lege, nu se respectă și în cele din urmă se abrogă. România lui Kafka? Da, și România lui Kafka, dar mai ales România lui Șocâte.
Subsemnatul nu a beneficiat nici măcar un an de degrevarea legală, nici chiar după ce am împlinit douăzeci și cinci de ani la catedră și, teoretic, aș fi putut beneficia de prevederile legii mai vechi, conform căreia după douăzeci și cinci de ani chiar ai dreptul la degrevare. Dar nu s-a întâmplat pe motiv de armată. Am făcut armată după ce m-am angajat și, prin urmare, vechimea efectivă la catedră era ceva mai mică decât cerea legea. S-a întâmplat în anul școlar 2023 – 2024. Canci degrevare!
Mai pe scurt, unsprezece ani în care nu am beneficiat de un drept legal. Și acum băgăm matematica. Unsprezece ani școlari înmulțiți cu treizeci și șase de săptămâni, câte două ore pe săptămână… Șapte sute nouăzeci și două de ore de muncă patriotică. Ore prestate și neplătite. Tradus în zile de muncă înseamnă o sută de zile. De fapt nouăzeci și nouă, dar hai să rotunjim, să nu fim exacți ca Șocâte, cu cele douăzeci și patru de minute pe zi. Asta pentru că ora de predare efectivă mai presupune ceva investiție cronologică.
O sută de zile neplătite. Nu e mult nu? Șocâte nu vede o problemă în asta, așa că a abrogat legea și săltat norma didactică cu două ore – patru în cazul profesorilor cu Grad Didactic I – pentru patru ani. 4×4, tracțiune integrală cum s-ar spune. O sută patruzeci și patru de ore de muncă în plus pe an. Înmulțit cu patru ani cât se spune că o să fie valabilă ordonanța… 576 de ore, echivalentul a „doar” șaptezeci și două de zile de muncă. Adăugăm și restul de mai devreme și se adună o sută șaptezeci și una de zile prestate pe gratis. Trei sute patruzeci și două dacă mai adăugăm și partea nevăzută a icebergului, adică timpul necesar pentru pregătirea lecțiilor, elaborat și corectat teste, etc, etc. Mai mult de un an de muncă gratuită – să avem în vedere că anul de muncă presupune și ceva zile libere.
Deja nu mai e puțin, nu-i așa? Șocâte n-a inventat munca patriotică, dar a rebranduit-o cu tupeu, acum se numește „reformă în educație”. Profesorii nu mai predau, ci donează timp statului. Nu mai pun la socoteală măririle salariale prorogate de ani și an, am în vedere doar timpul furat de ministerul Educației. Timp în care eu – sau oricare alt cadru didactic – puteam face ceva util, ceva pentru noi. Sau, pur și simplu, puteam folosi timpul ăsta pentru a ne odihni puțin. E nevoie de odihnă după ceva ani la catedră, o știu din propria experiență.
Ce puteam face în orele pe care mi le-a furat ministerul? Ce aș putea să fac în orele pe care mi le va fura? O întrebare care nu prea mai are rost. Timpul mi-a fost furat și îmi va fi furat în continuare. Pentru profesorul român, fiecare minut e o dovadă că statul i-a furat nu doar banii, ci și respectul. Educația nu mai e o prioritate – e o glumă scuipată de un clovn cu diplomă.