România educată, apogeul nesimțirii… La sfârșitul lunii trecute guvernanții au făcut mare caz că au umplut cardurile de carieră didactică. Da, au băgat bani pentru profesori. Au băgat bani să le iasă pe ochi, nu altceva. S-au lăudat de mai multe ori, dar de dat bani au dat o singură dată. Cât de valoroase sunt cardurile de primă didactică? Să vă povestesc…
Zilele trecute m-am dus să cumpăr un top de hârtie pentru copiator. De ce? Pentru că nu aveam ce face, evident… Orice profesor cumpără hârtie pentru copiator sau imprimantă pentru că nu are ce face, nu așa vorbește lumea? Am intrat în primul magazin de profil. Cât e topul de hârtie pentru copiator? Șaisprezece lei și cincizeci de bani… Acceptați cardul de primă didactică?! Nu, noi nu avem treabă cu așa ceva…
Încercat norocul în altă parte. Aveau hârtie, cum să nu, chiar mai ieftină cu cincizeci de bani, doar că, evident, nu aveau treabă cu cardul de primă didactică. Dar, cum sunt cam încăpățânat de felul meu, am căutat alt magazin unde aveau și hârtie de copiator, și acceptau cadrul de primă didactic. Doar că a apărut un mic inconvenient. Prețul, care altul? Douăzeci și unu de lei… Adică nu mare lucru; cinci lei în plus pentru un amărât de top de hârtie.
Bine, se vor găsi destui care să behăie ceva de genul: Și care e problema? Că banii sunt de pe cardul de primă didactică, nu din buzunarul propriu. Da, mentalitate românească, mentalitate de sclav, mai exact. S-a îndurat stăpânul să-ți dea un amărât de ciolan pe care se mai vede ceva umbră de carne? În loc să mulțumești și să faci sluj în fața lui, tu comentezi că nu ți-a dat mai mult. Ți-a dat statul pomană?! Mulțumește, că putea să nu-ți dea deloc. Dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, de unde mă-sa are statul bani? Nu de la cetățeanul care muncește și plătește taxe? Statul ia cu două mâini și oferă cu tot cu două, dar două degete, cât apucă în vârful lor. Statul te spoliază cu taxe, așa că, dacă îți oferă ceva, îți dă din al tău, nu din munca altora sau din ce e capabil statul să producă.
- Românul și sângele de afacerist
- Profesori în Fața Justiției: Când Legea Se Aplică Selectiv în România
- Magazinul cu vocație. Cum să plătești cu sacrificiu și iluzii în învățământul românesc
Autoritățile statului au bătut toba cu prima de carieră didactică, dar în realitate măgărie mai mare ca asta e cam greu de găsit. Asta pentru că majoritatea magazinelor care acceptă plata cu cardul profesorilor au prețuri sensibil mai mari decât cele care nu mai pot de facilitatea asta acordată dascălilor. Nu s-au înscris în lista celor care acceptă cardul și se bazează pe prețuri corecte. Până la urmă, după ce voi termina banii de carieră didactică, tot la magazinele mai ieftine voi apela, doar nu sunt prost să dau douăzeci și unu de lei pentru un pachet de hârtie când pot să-l cumpăr la un preț decent.
Nu mai pot guvernanții de soarta profesorilor. Nu mai poate bovina de la Cotroceni, cu România lui educată cu tot de soarta truditorilor la catedră. Dacă Iohannis ar fi fost măcar un an de zile profesor în adevăratul sens al cuvântului, i-ar fi păsat de oamenii din învățământ, de colegii lui. Dar, din păcate, individul nu e decât un parvenit odios, care pretinde cu nerușinare apartenența la o categorie socio-profesională demnă de tot respectul. Nu numai că nu a făcut nimic pentru profesori, dar a ales să-și bată joc de cei de la catedră. Ce e cu porcăria asta numită Primă de carieră didactică? De ce profesorii nu au primit bani pentru acoperirea nevoilor didactice? Bani în plus pe cadrul de salariu; numai un idiot își poate imagina că, în decurs de un an, un profesor cheltuie doar o mie cinci sute de lei pentru materialele pe care le folosește la școală. Doar nu-și imaginează cineva că eu personal consum măcar cincisprezece topuri de hârtie pe an la care se adaugă și consumabilele pentru imprimantă și multe, multe altele. Nu… Ca scriitor, am nevoie de vreo sută de pagini, nu mai mult. Ca profesor… Ei bine, ca profesor am nevoie de mult mai multe. Și de pagini, și de altele. Multe altele…
Dar, așa cum am aflat în ultimul sfert de veac, statul român nu mai poate de nevoile profesorilor. Ministerul nici atât. Despre parvenitul din fruntea statului mai are rost să mai vorbesc? N-a făcut niciun gest, nici măcar un singur nenorocit de gest prin care să demonstreze că, în adâncul sufletului lui se ascunde o fărâmă de profesor. Doar un monument de nesimțire crasă. Monumentul funerar de pe mormântul învățământului românesc.
Să-ți fie rușine, Klaus Iohannis, cu România ta educată cu tot!