…și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…
Chiar credeți că lucrurile sunt așa de simple? Ei bine, nu… Nici pe departe. Și de asta s-a convins chiaar și Făt-Frumos.
„Făt-Frumos deschise gura să protesteze contra avalanşei de cuvinte pe care nu prea reuşea să le priceapă. Dar Greuceanu găsi momentul cel mai potrivit să dea cu bâta în baltă.
– Plus că nimeni n-o să-şi mai pună întrebări cu privire la copiii tăi.
– Copiii mei?! sări Făt-Frumos, uitând pe moment că Greuceanu era de două ori mai voinic decât el şi tocmai încasase o înfrângere usturătoare de la un neica nimeni. Ce treabă ai tu cu copiii mei?
– Ho, mă, încercă să-l tempereze Greuceanu, înălţându-se un pic, cât să-i dea de înţeles lui Făt-Frumos că n-ar fi o idee tocmai înţeleaptă să sară la bătaie. N-am spus eu nimic, da’ să ştii că cam vorbeşte lumea…
– Că cam?!… Ăsta e hal de esprimare?!
– Mă rog, mi-a scăpat. Ce, ţie nu ţi se mai întâmplă? Ba, dacă e să fiu ceva mai obiectiv, aş putea spune că ai un vocabular destul de redus, domnu’ Făt-Frumos.
– Ia mai lasă-mă cu de-astea, cu vocobuliare şi mai ştiu eu ce. Doar nu vrei să ne batem în „espresii”.
– Aş, da’ de unde! Dacă era vorba de o înfruntare în „espresii” te făcea zmeul de nu te vedeai.
– Care dintre ei?
– Oricare; doar nu ai impresia că n-aveau şi zmeii ceva cultură. Şi, cum îţi spuneam…
– Cum îmi spuneai…
Greuceanu oftă, ca şi cum ar fi trebuit să-şi rupă sufletul în două pentru a putea continua.
– Uite, să nu mă înţelegi greşit. Eu unul sunt om cu ceva cultură.
– De care? se grăbi să se intereseze Făt-Frumos, gândindu-se că dacă prietenul lui avea parte de-o cultură timpurie, poate o să se milostivească să-l împrumute înainte să afle Ileana Cosânzeana despre datoriile de la crâşmă.
– Generală, recunoscu mândru Greuceanu, lăsându-l pe Făt-Frumos în ceaţă.
Generală?! Cum adică? Las’ că mă interesez mai târziu, să nu se prindă că-s sărac lipit pământului.
– Cum spuneam, am şi eu cultura mea şi mă mândresc cu asta. Sunt în stare să judec lucrurile altfel decât o fac majoritatea oamenilor şi categoric sunt în stare să le judec mai bine decât ţăranii ăştia analfabeţi cu care ne împărţim spaţiul. Da’ marea problemă e că ei nu prea judecă. Nu sunt în stare să vadă mai departe de… să zicem… ceva mai departe de lungul nasului, poate că nici până acolo. Cică pentru mulţi n-ar bate culoarea părului tău, al nevestei şi cu a’ copiilor.
– Adică ce vrei să spui?! se irită Făt-Frumos, gata să sară la bătaie. Da, era Greuceanu cât muntele, da’ tot o să-i scape vreo două înainte să fie făcut una cu pământul.
– Eu?! ţi-am spus că nu spun nimic, se apără Greuceanu ca şi cum ar fi fost atacat de un roi de viespii. Eu judec lucrurile într-un ansamblu mult mai cuprinzător decât o fac neciopliţii de prin zonă care spun că…
– Care spun ce? mârâi Făt-Frumos din gât. Ar fi urlat el bucuros în gura mare, chiar simţea nevoia să urle, dar prezenţa cârciumarului nu-i prea dădea pace. Asta i-ar mai lipsi, să fie scos în şuturi de faţă cu lume străină. Mamă-mamă ce ruşine.
– Mă rog, chiar vrei să ţi-o spun pe de-a dreptul? Judecă şi tu… Tu bălai, Ileana Cosânzeana bălaie, iar fata şi băiatul cu părul negru. Şi încă ce negru, să juri că şi-l înnegresc mai des ca mine cu zeamă de coajă de nuci verzi.
– Aşa vorbeşte lumea?! scrâşni Făt-Frumos simţind cum inima îi bate să-i spargă pieptul.
– Vorbe de ţărani lipsiţi de respect, cultură, dar mai ales de influenţa binefăcătoare a lipsei de ignoranţă. Ce ştiu ei?!
– Adică spun că n-ar fi copiii mei?
– Cam aşa ceva, admise Greuceanu strâmbându-se într-un mod pe care Făt-Frumos l-ar fi găsit de-a dreptul nostim. Da’ într-o cu totul altă situaţie. Nu acum, când se discuta o problemă aşa de importantă.”
Deocamdată doar atât. Pentru mai multe amănunte și aventuri adevărate, nu doar discuții, găsiți cartea aici.